Cultura Duhului - Архимандрит (Нойка) Рафаил - Страница 15

Dumnezeu nu scrâşneşte din dinţi ca să nu omoare, Dumnezeu se îndulceşte în a fi bun, nu în a omorî Hristos, cum zic unele din rugăciunile noastre, «cu uşurinţă» a purtat pe Cruce păcatele noastre. «Fără de mâhnire», zice altă rugăciune, a purtat păcatele noastre, ale noastre, în suferinţele trupului Lui pe Cruce. Iadul nostru l-a cunoscut, că pentru El iad nu era. Dovadă e că iadul nici o clipă nu a rezistat la străfulgerarea Dumnezeirii Lui. Şi înviind a treia zi din groapa în care îl închisesem noi, a făcut cale de scăpare prin moarte, prin iad, — pentru toţi cei care vor să creadă în El — inclusiv cei ce au bătut piroanele, sau care strigau: «Răstigneşte-1, răstigneşte-1!»² — dacă în ei se află duh de pocăinţă, adică de întoarcere, duh care de la răutate şi vrajbă se întoarce la credinţă, aşa cum sutaşul a

68

spus la Cruce «Cu adevărat acesta Fiul lui Dumnezeu era „' Dacă omul ajunge la credinţa aceasta şi trece peste starea lui de „tărie de cerbice“, de îndărătnicie, dacă nesfârşita bunătate a lui Dumnezeu îi t(>i>este cât de cât inima, atunci şi acel om aude ce-a auzit tâlharul pe cruce, tâlharul cel înţelept.

De ce-l numim înţelept, că tâlhar a fost până la moarte⁹ Şi în ultima clipă pe cruce, văzând în faţa lui un nevinovat răstignit împreună cu el, se pocăieşte; ceva în străfundurile cugetului lui îi zice ce avea el să răspundă „colegului“ lui din tâlhărie care a spus „Dacă erai Fiul lui Dumnezeu, puteai să te mântuieşti pe tine şi pe noi“. Adică cum înţelege omul „Puteai să te dai jos de pe Cruce şi să ne scoţi şi pe noi“, ceea ce ziceau, bârfind, şi Fariseii, şi cărturarii, şi toţi cei care îl puseseră pe Cruce. Şi s-a răzvrătit, cu sfânt răzvrăt, în străfundurile celui de-al doilea tâlhar cuvântul de pocăinţă, care se zămislise în el, şi s-a născut un cuvânt de mărturisire „Cum nu ţi-e ruşine, frate, să spui acestea⁹ Că noi, dacă suntem răstigniţi, primim dreaptă răsplată pentru faptele noastre. Adică toată viaţa am ucis, toată viaţa am răpit de la oameni; nu este drept oare ca acuma oamenii, societatea asta pe care am stricat-o, să se răzbune pe noi şi să ne răpească viaţa noastră, precum am răpit şi noi multe altele⁹ Dar omul acesta nu a făcut nimica rău“.²

Mi-a venit mai de mult timp gândul: Ştia tâlharul cine era Iisus? Atunci, dacă ştia, de ce nu s-a oprit din tâlhărie până la cruce⁹ Cine ştie! Nu zic că gândul meu este absolut Dar mi-a venit şi gândul că poate nu ştia. Poate ştia că-i un om bun, un om care face lucruri bune, dar poate încă nu-l impresionase bunătatea Lui, aşa cum şi noi vedem oameni buni, şi-i lăsăm să trăiască, şi noi continuăm cu rele. Dar când a văzut pe acel om bun pus pe nedrept pe cruce, când L-a văzut bârfit de „colegul“ lui cu minciună aşa de urâcioasă, mă gândesc că acest „răzvrăt“ pe care l-am numit sfânt, care s-a zămislit în el, i-a născut un cuvânt de spovedanie (că noi cu adevărat primim lucrul de care suntem vrednici), poate că s-a întâmplat şi în el ceea ce se întâmplă în orice act de spovedanie sinceră şi din străfundul fiinţei, că s-a umplut de Duh Sfânt, de har S-a umplut de înţelegere şi a înţeles că nu era numai un om drept, şi a putut să dea drumul la un alt strigăt, ce s-a născut, fără să se zămislească în el, decât atuncea când a spus cuvântul de pocăinţă, că „Acesta este om drept“ Poate de-abia atuncea a înţeles că era Fiul lui Dumnezeu, poate de-abia atuncea şi-a amintit că auzise cuvântul acesta, şi şi-a dat seama ce înseamnă, în puterea Lui, //// al lui Dumnezeu Adică acesta, smeritul om pe care-l văd, este Dumnezeu. Şi a strigat „Pomeneşte-mă, Doamne, şi pe mine când vei veni intru împărăţia Ta“.¹

Ce ştia el, în zilele acelea, când şi cum va veni Acela, Care era să moară în câteva ceasuri, „întru împărăţia Lui“⁹ Nici Ucenicii nu ştiau asta. Cu câteva zile înainte vorbise Mântuitorul de Patimi şi de înviere, şi Ucenicii, care cunoşteau Scripturile, şi-L cunoşteau pe Dascălul lor de trei ani şi mai bine, nu ştiau ce înseamnă învierea şi nu îndrăzneau să-L întrebe, cum spune una din Evanghelii. Ce putea să ştie tâlharul, când va veni întru împărăţia Lui? Doar că, „atuncea când vei veni întru împărăţia Ta, pomeneşte-mă. Doamne, şi pe mine“ strigăt, sau mai bine zis şoaptă de pocăinţă. Unul din Troparele din Joia Mare spune: „Un mic cuvânt a spus

70

tâlharul pe cruce, dar mare credinţă a aflat“ lată, o şoaptă l-a mântuit Şoapta aceasta era strigăt de pocăinţă.

Răspunsul lui Hristos Dumnezeu⁹ „Cu adevărat astăzi vei fi cu Mine în Rai“.¹ Astăzi. Omul se pocăieşte când se pocăieşte sincer, nu se gândeşte că aşa de repede, dar e gata să rabde, cum spune unul din Psalmi. „Răbdând am răbdat pre Domnul, şi au venit la mine“ Şi când Dumnezeu răspunde omului, întotdeauna omului i se pare că este repede, şi este repede, mai repede decât credem, chiar dacă — cum spune Mântuitorul prin altă cuvântare — „îndelung îngăduie“, sau „îndelung rabdă“ pe acel om.

Viaţa pocăinţei noastre nu este o „îmbunătăţire“, nu este vorba de societate, de vreo consideraţie omenească, istorică, seculară de orice chip Astăzi aş vrea să trezesc în inimile şi în sufletele fraţilor mei creştini şi surorilor adevărata dimensiune a pocăinţei începem cu moralitate — dar ceea ce căutăm noi şi ceea ce trebuie să căutăm este ceea ce strigă inimile noastre dintru începutul zămislirii noastre în lumea asta Viaţă! Pocăinţa este întoarcere de la moarte la viaţă. Pocăinţa începe numai în măsura în care avem harul Duhului Sfânt, fiindcă omul, fiind în întuneric şi necunoscând lumină, nu ştie ce este lumina, dar nici întunericul Numai în măsura în care lumina harului deschide înţelegerea inimii omului, prin viziunea asta, fie ea viziune în sensul deplin al cuvântului, fie ea o înţelegere mai tăinuită, dar totuşi un fel de „viziune“, numai în măsura acestei viziuni omul este în stare să vadă întâi întunericul, întunericul în care zace. Numai văzând diferenţa între lumina adevărată şi întuneric putem să vedem cât zăcem în întuneric.

De aceea în pocăinţă, când ne facem pocăinţa, toate trebuiesc îndreptate şi centrale in rugăciune Dacă vedem că ne este greu să trăim o viaţă morală, ştim, dibuim că nu suntem la nivelul dumnezeiesc la care Dumnezeu ne aşteaptă. Când încercăm să facem schimbarea asta în viaţa noastră, nu pe ea să ne centrăm, ci să cerem lui Dumnezeu, aşa cum găsim şi-n Psalmi şi-n Rugăciuni. „Arată-mi calea în carea voi merge“,¹ „Lege pune în calea mea“,² legea fiind prima călăuză care mă trece prin jungla patimilor şi a tuturor acestor elemente sau mădulare ale iadului care trăiesc în mine. Dar şi legea, chiar şi Legea lui Moisi, şi aş îndrăzni să zic, chiar legile Noului Legământ, noii Biserici, adică Canoanele noastre, nu sunt decât o primă călăuză, pe care trebuie s-o depăşim ca să aflăm viaţa.

Liturghia ortodoxă începe la Proscomidie cu cuvintele Troparului din Sfânta Joi „Răscumpăratu-ne-ai din blestemul legii cu scump Sângele Tău“. Aceste cuvinte nu sunt o blasfemie; este un paradox de nespus, pe care îl expune Sfântul Pavel în mai multe din Epistolele lui, că Legea, care era sfântă, fiindcă era dată de Dumnezeu ca o călăuză, la un moment dat devine un blestem, fiindcă ţinând preceptele Legii poţi să devii mai bun, dar viaţă nu găseşti: viaţă vecinică nu se găseşte nicăieri, în nici o lege Până când, ajungând în prima parte a pocăinţei noastre măcar să păstrăm o lege, măcar să nu răsplătesc omorând un om pentru un ochi, cum spune vechea lege: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte;""* măcar atâta dreptate. Iar după aceea, înţelegând că "Ce câştig eu dacă el mi-a scos un ochi şi dacă eu îi scot ochiul lui, ce câştig

72

din suferinţa lui'.-'" Şi poate aflu o stare morală mai înaltă şi mă apropiu de Hristos zicând: "Lasă, Domnul să-l ierte, măcar lui să-i fie bine " Şi opresc răul la mine şi nu-l întorc înapoi asupra fratelui care poate se mâhneşte şi-mi întoarce iarăşi înapoi Este cunoscut că, de exemplu, în anumite regiuni ale Italiei cuvântul venJetta, "răzbunare", trece din generaţie în generaţie şi nu se mai sfârşeşte. Până când⁹ Până când va veni cineva care va spune: "Stop, destul, la mine! Destul au suferit toţi, şi eu. Ce să dau înapoi suferinţă pentru suferinţă¹⁷"