Cultura Duhului - Архимандрит (Нойка) Рафаил - Страница 30

întrebare: Părinte Rafail, cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte?

Părintele Rafail: Nu te poţi păzi! Şi ce am spus altor tineri vă spun şi vouă astăzi. Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ţi se pare teribil de greu, nu este greu deloc: este cu neputinţă! Firea ta, când se simte deznădăjduită, că "voi putea eu vreodată să ajung la asta⁹" — firea ta mărturiseşte că "lucrul acela nu face parte din mine", nu face parte din firea noastră biologică. Dar, de la Dumnezeu, nici să nu aşteptaţi mai puţin decât cele cu neputinţă! Dumnezeu numai în cele cu neputinţă lucrează, că cele cu putinţă le facem şi noi. Nu Dumnezeu — învârte la mămăliga ta! Dar dacă este vorba de poruncile Jui. Dumnezeu, numai Duhul lui Dumnezeu în tine va putea lucra. Vrei să te păzeşti de gânduri? Dumnezeu să te ajute, şi fa asta. de câte ori vezi un gând rău în inima ta: "Doamne, uite ce este în mine!" Şi cere lui Dumnezeu! Poate ai nedumeriri: "Dar de ce este păcătos gândul ăsta?" Intreabă-1 pe Domnul. Leagă şi dezleagă "în duh şi în nevăzut". Vrei să ştii cum să nu-l mai faci? Cere Domnului: "Cum să nu-l mai fac?" Cere Domnului apărare să nu cazi în păcat întotdeauna cu Domnul lucrează Dumnezeu, ştiind că ne dă porunci, cuvinte cu neputinţă omului de urmat, total cu neputinţă, pretind eu, nu aşteaptă ca eu să le împlinesc, aşteaptă ca eu, văzând că nu sunt acela care ar trebui să fiu. să zic: "Doamne, fa Tu ceva! Du-mă Tu pe calea Ta¹" Cum zice Hristos, şi zice şi Apostolilor. "Precum zic Iudeilor, aşa zic şi vouă: Unde Eu merg, voi nu puteţi să mergeţi"' Nu puteţi!TJar veţi veni mai pe urmă".² Când mai pe urmă? După pogorârea Duhului Sfânt. Acea pogorâre facă-se vouă, ţie frate sau soră, care mi-ai pus întrebarea, şi tuturor! Contactaţi satelitul "Doamne!"

întrebare: Cum putem ajunge la rugăciune curată, la statornicia gândului în rugăciune⁹

Părintele Rafail: Iarăşi vă zic: Este cu neputinţă! Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest "cu neputinţă" să vi se facă vouă, prin lucrarea lui Dumnezeu! Acuma, lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Tainele Bisericii, toate astea… Când spunem în Rugăciunea de Mulţămită de după Sfânta Împărtăşanie, "să-mi fie acestea merinde spre viaţa de veci", ce este această merinde! Este împuternicire; când eşti slăbănogit, că ai muncit mult, te aşezi niţel, îţi tragi sufletul, mănânci ceva, şi-o iei din nou de la început, şi continui să lucrezi. Aşa sunt şi aceste "merinde", Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta împărtăşanie, dar toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfinţit, adică Sfântul Maslu, anafura şi tot ce este sfinţenie, lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem şi lucrătoare şi, "ajungând la Cel Neajuns" (cum zice despre Maghi Acatistul Maicii Domnului), şi noi ajungem la Cel Neajuns Adică cele cu neputinţă omului se vor întâmpla în noi prin lucrarea lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea noastră

Şi aicea profit ca să vă spun încă un lucru: De multe ori am avut şi eu întrebarea, şi mulţi tineri m-au

140

întrebat: "Dar dacă Dumnezeu ştie toate, de ce trebuie să mă rog şi să-I spun?" Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă, singurul fel în care îmi pot arăta împreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând: "Doamne, vreau asta", Dumnezeu ştie că vreau; dar făcând aşa, încep o impreună-Iucraie Uneori e poate singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adaugă la ceea ce fac. Deci "Doamne, dă-mi răbdare!" este deja o împreună-lucrare, Dumnezeu vrea să-mi dea răbdare. De ce? Fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător. Vine un moment în care pot să-mi manifest răbdarea⁹ încerc cum pot. Voi reuşi sau voi cădea — vedea-voi! Dar deja, cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună-lucrez cu Dumnezeu în mântuirea mea. Nu aştept. "Pică, pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă!" Fac şi eu ceva. Şi ce pot face⁷ întâi să cer Domnului: "Doamne, dă-mi asta¹"

întrebare: Părinte Rafail, unii preoţi spun că nu e bine să ne împărtăşim des. Ce ne sfătuiţi referitor la Sfânta împărtăşanie⁹

Părintele Rafail: Sfătuiesc pe toţi să se împărtăşească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor. Şi asta nu numai pentru a nu intra în conflict cu duhovnicia în care sunt, dar fiindcă — şi acesta-i un lucru foarte important de înţeles — omul nu este un obiect, şi ca atare nu este supus unei legi. Fiecare om este o excepţie. Fiecare suflet care va fi existat în istoria aceasta este o călătorie dintru nefiinţă până întru vecinica dumnezeire. Şi o călătorie unică. Şi eu sfătuiesc la împărtăşire cât mai des — nu împărtăşanie deasă, ci aş zice împărtăşanie des. Dar cât de des este bine ţie, sau ţie — asta o las duhovnicului tău Şi cer Domnului să însufle pe fiecare duhovnic cât de des e bine pentai cutare şi pentai cutare. Pentru tine poate: Vino peste doi ani! Pentru tine, în fiecare Duminică Pentru altcineva, Duminica şi de Praznice, pentru alţii la două săptămâni, ş a m d

întrebare: Părinte, daţi-ne un îndreptar practic de viaţă, prin care să punem şi noi un început bun în viaţa noastră.

Părintele Rafail: Da, asta e simplu, în legătură cu ce am vorbit. Apropo de faptul că toate se leagă şi se dezleagă în duh şi în "nevăzut", singurul dreptar pe care-l pot da tuturor este "Contactaţi satelitul 'Doamne'!" Să ne învăţăm să chemăm pe "Doamne" în toate împrejurările, şi să începem cu "Doamne", şi alt îndreptar nu cred că aş putea să dau, fără ca pe unul sau pe altul să-l poticnesc. Că toate legile îşi au valoarea lor, dar şi limita lor Dar "Doamne" nu are nici o limită.

întrebare: Am văzut că aţi folosit foarte des cuvântul "slavă", evitând "mărire". Se poate face o diferenţiere între acestea două?

Părintele Rafail: Nu l-am evitat pe "mărire". Limba română este singura din şase pe care le ştiu (şi bănuiesc că din multe altele), care face confuzia asta intolerabilă între "slavă" şi "mărire". Şi nu numai. Dacă analizaţi limba noastră, o să vedeţi că se fac confuzii între toate conceptele apropiate. De exemplu, în vechea traducere a Psalmului 50, îi zice lui Dumnezeu: "Ca să Te ifidreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu". Ei, cum să se îndrepteze Dumnezeu⁹ Dar eu cred că nici un Român n-a crezut că Dumnezeu trebuie să fie "îndreptat;" au înţeles că "să Te îndreptăţeşti întru

142

cuvintele Tale". Deci între a se îtidreptăţi şi a se îndrepta, iarăşi confuzie!

Gândirea românească nu este încă pusă la punct "Slavă" şi "mărire" sunt două concepte apropiate, dar distincte. Şi nu există limbă, din cele pe care le cunosc, care să le confunde. Sunt aşa de apropiate, încât e greu de zis în ce constă diferenţa, şi singura adevărată nevoinţă pentru a distinge, ar fi traduceri corecte, şi din context să vedem unde "mărire" şi unde "slavă".

Acum pot să vă spun că în greacă mult mai rar se întrebuinţează cuvântul "mărire" decât "slavă". Nu pot să vă explic de ce. Aş putea să analizez şi să fac o oarecare sinteză, dar mult mai rar se întrebuinţează. La noi, pentru tot felul de motive (între altele, istorice şi ideologice), chiar s-a încercat înlocuirea lui "slavă" cu "mărire", ceea ce este pur şi simplu rătăcire, rătăcire semantică, rătăcire filologică. Sunt două cuvinte. fieyaXuvco (a mări) şi doţăCfi) (a slăvi); ufiyaAsîa este "mărire" şi 5<%a este "slavă". Mzyaq înseamnă mare (megaloman, "omul cu mania de mărire"), iar 5o£a, care îşi are originea într-un alt concept, însemna la început "opinie, părere". In Pilda Bunului Samarinean, când Mântuitorul îl întreabă pe legiuitor "Care ţi se pare ţie, din aceşti doi, a fi aproape celui ce a căzut între tâlhari?" se întrebuinţează cuvântul 5oksi: xic, SoksPooi, "cine ţi se pare", "cine, în opinia ta, este…" Acest Soicei" dă 5<%a, şi cred că evoluţia cuvântului face că cel care este înalt sau mare în opinia oamenilor, este proslmit Deci "slavă" are o altă trăire decât cuvântul "mărire".